Greu sa fii parinte! e al naibii de greu! cand ai doi copii mici si ajutor necsam sau putintel e al naibii de greu. Sa ma scuteasca toti cei care au 4-5 copii mici si zic ca e super misto, e bine, aia marii au grija de cei mici, unde mananca o gura mananca si a doua, ca le fac pe toate in casa : si curatenie, si mancare, si joaca cu copii, si mers in parc, si activitati de stimulare cognitiva sau alte cele, si chiar merg si la servici. Parerea mea e ca e un mare bullshit! Nu ai cum frate sa le faci pe toate, si sa le ai pe toate. Bine, acum daca ai 3 bone, si vreo 2 bunici cu care imparti greul de la 4-5 copii as mai zice ca toate merg snur, dar la familie absolut normala, unde parintii (si in general mamicile) duc toata munca legata de copii, e ai naibii de greu daca ai minim 2 copii mici.

Scoala in perioada Covid – 19 cu un scolarel de pregatitoare

David este la grupa pregatitoare si dupa faza cu coronavirusul incepand cu 11 Martie a stat acasa. Cica facem homeschooling. Si aici intervine disponibilitatea fiecarui copil de a lucra cu parintele acasa. Al meu este foarte reticent, desi am incercat o gramada de metode. Nici una nu a fost buna. La inceputul scolii, cam primele 3 luni de zile, totul a mers ca pe roate. Faceam impreuna imediat ce ajungeam acasa fisa pe care i-o dadea doamna pentru a doua zi. Nu exista zi de zi fisa, ci cam de 2 sau maxim 3 ori pe saptamana. Fisa ce dura cam 10-15 minute maxim.

Am avut si vreo 2 proiecte pe care le-am facut impreuna. Martisoare de 1 martie si realizarea unui instrument muzical. Insa nu a tinut prea mult bucuria, iar dupa vacanta de iarna placerea de a se juca a devenit mai mare decat dorinta de a face si fise pentru scoala. Va si imaginati ca eu nu m-am simtit deloc bucuroasa.

Din martie, de cand stam acasa a fost altul clar sistemul cu care cat de cat se invatase. Acum am devenit un parinte responsabil pentru ceea ce invata si repeta copilul. Si eu am preluat aceasta sarcina pentru ca stateam cel mai mult acasa. Doamna noastra invatatoare a ales sa ne trimita saptamanal fise pentru matematica, cateva pentru limba romana, cuvinte usoare de citit/ silabisit, sa ne ghideze prin mici filmutele invatarile de socoteli putin mai complexe pentru copii, litere noi. In plus, am primit o multime de idei de lucru, de construit diverse din hartie, carton etc; idei de experimente; idei de jocuri de miscare si asa mai departe. Cu o parte din ele puteam sa rezolvam cateva ore bune din saptamana. Insa nu am reusit sa aplicam tot ce ni s-a oferit. Iar la partea de lectii dupa prima luna in care deja parea ca il traumatizez cu fisele, am reusit sa ne oprim doar la cele de matematica. Pe acestea se pare ca le accepta cel mai usor, le face cel mai bine si probabil ca sunt cele care ii ofera dorinta de afirmare (ca le stie si se descurca); iar cele de limba romana le-am lasat deoparte. Legat de ele merge mai bine doar citirea de cuvinte micute, usoare pentru nivelul sau.

Homeschoolingul nu e deloc usor, decat poate daca copilul isi doreste sa invete. E dificil sa ai suficienta rabdare, sa nu te enervezi, sa poti sa ii transmiti lucrurile pe intelesul sau. Mai ales ca parintele s-ar putea sa aiba o alta tehnica decat invatatorul de a-i spune lucrurile, si astfel de a-l bulversa de tot. Si pentru asta ar trebui sa apreciem mai mult poate munca unui educator, unui invatator, pentru ca este o arta sa inveti copilul toate aceste lucruri si nu cred ca nimeni s-a nascut invatat.

Scoala in perioada Covid – 19 cu un baietel de grupa mica

Cezar are 3 ani si si jumatate si merge la grupa mica. Cezar are dificultati de invatare, isi pierde rabdarea repede , desi un usor deficit de atentie, si necesita munca suplimentara fata de alti copii pentru a invata. In aceasta perioada am stopat toate terapiile pe care le faceam cu el ( inotul – pentru partea motorie, si terapia ocupationala pentru stimularea cognitiva + logopedie ). Cezar are nevoie sa invete culorile, formele, cifrele, sa numere macar pana la 5, sa isi dezvolte abilitatile de scriere specifice varstei, sa faca exercitii de motricitate fina. Si nu inteleg de ce unele lucruri le pricepe super repede, e suficient sa ii arati o data si retine si face singur, in schimb toate lucrurile enumerate de mine mai sus nu reuseste sa le retina. Cu Cezar incerc sa fac tot ce se poate, dar nu merge zi de zi. Nu este suficient de cooperant decat de partea de joculete. Si nici acelea toate, chiar daca reusesc sa il implic si pe fratele sau in joculete. Am incercat sa sortam cuburile de lego pe culori, sa ne jucam joculete ce contin ideea de numarat, puzzle-uri usoare de cateva piese specifice varstei, sa identificam cifre si culori prin dactilopictura si asa mai departe. Nu merge domne, nu merge. Orice are legatura cu invatatul nu merge nici cu cel mic. In schimb, orice activitate de constructie, alergat prin casa la vanatoare de monstrii, de-a hotii, de-a orice e un adevarat succes pentru ei si un chin pentru mine. Pentru ca nu imi place mereu sa fac asta, si ma plictisesc repede. Mult mai mult imi plac jocurile de societate sa le fac cu ei. Dar cel mic nu le poate sustine, asa incat le strica si nici cel mare nu poate beneficia de ele.

Deci treaba nu e deloc usoara as putea spune. Cu iesitul afara si mai greu. In prima luna i-am tinut inchisi de tot in casa. Iar apoi am inceput sa ii scot cate 30-60 min in spatele blocului. Printre masini, prin mizeria din curtea blocului, ba cu o creta colorata, ba cu o trotineta, ba cu o minge, ba in incercarea de a cauta “lemn de joc”, dar posibilitatile sunt destul de reduse si ei se plictisesc repede. Asadar dupa vreo 2 saptamani de incercari ocazionale, nu mai vroia nici unul sa iasa nefiind atrasi de nici un potential joc in aer liber.

Activitatile de zi cu zi

Orice mamica care sta in perioada aceasta acasa se confrunta cu multe probleme. Si nu vorbim de cele de ordin financiar, pentru ca multi oameni si-au pierdut locul de munca sau sunt in somaj tehnic. Ci au o gramada de activitati pe care ar trebui sa le faca cu tot cu copii langa ei. Gatitul a devenit mai greu, curatenia in casa, cumparaturile, sunt cateva exemple. Si toate acestea deabea dupa ce se termina munca online in cazul unora dintre noi. Unele lucruri se faceau inainte cand copilul era la scoala, la gradinita, sau era in parc cu taticul eventual.

Este destul de dificil sa te concentrezi pe joc daca poate mai ai si ceva videoconferinte, intalniri online, cand in spate se aud tot felul de tipete, cand trag de tine sa te joci cu ei si asa mai departe. Totul a devenit mai greoi in unele momente, si multi dintre noi dupa aproximativ doua luni de stat aproape numai in casa si-au pierdut un pic si rabdarea. Ne-am pierdut momentan dreptul de a circula liberi si nestingheriti prin oras, sa nu ne intrebe nimeni unde mergem, nu mai putem sa ne plimbam prin parcuri sau la padure, nu mai putem avea un minim de 2-3 zile libere ca si concediu. Si toti speram sa vedem luminita de la capatul tunelului, luminita care va veni la un moment dat, dar care s-ar putea sa apun din nou odata cu venirea toamnei.

In ultimul meu articol va spuneam ca incerc sa raman pe cat posibil de optimista, desi ca toti ceilalti am tot felul de ganduri. Ganduri legate de joburile noastre, de cum va fi scoala din toamna, de cand si in ce conditii vor reincepe gradinitele, de cand vom putea fi iar liberi, sau de cand ni se vor ingradi iar drepturile spre binele nostru.

Aceasta perioada este dificila pentru noi toti, insa tine mult de fiecare in parte de cum reuseste sa gaseasca solutii de a iesi din aceasta situatie grea. Pana la urma suntem cumva singuri, fiecare familie in parte, dar si impreuna ca si natiune. Haideti sa fim optimisti, realisti si sa privim cu incredere in viitor! Lucrurile vor arata si mai bine. Trebuie!