Buna tuturor! Nu am mai scris de mult timp si asta pentru ca in vara aceasta mi-am ocupat foarte mult timpul afara, prin parcuri cu copii. Dupa job-ul facut in regim de telemunca, m-am concentrat doar pe relaxare alaturi de copii. Am fost la mare de cateva ori, am bantuit parcurile bucurandu-ma de bucuria lor de a-si revedea prietenii si spre final , asa ca de inceput de toamna, am facut o mica incursie la munte, in statiunea PRAID.

Cum am ajuns aici si de ce am ales tocmai aceasta destinatie? Pai lucrurile s-au aranjat destul de frumos as putea spune, pentru ca anul trecut am primit cadou de la niste prieteni dragi o miniexcursie. Ne-am tot spus ca o vom face la primavara, sa fie frumos afara, sa nu stam “incotosmanati” de multe geci si bocanci. Dar iata ca marele COVID ne a rezervat tuturor alte planuri, asa incat excursia s-a amanat. Pe timp nelimitat.

Luand legatura cu dnul de la agentie care vanduse biletele, ni s-a oferit ocazia de a merge in orice locatie oferita prin intermediul site-ului sau, oricand anul acesta. Si pentru ca locatia oferita initiala nu mai raspundea la telefon si emaluri am zis , ok, hai sa incerc ceva ce nu am mai facut. Sa mergem undeva unde nu am mai fost si unde nu am merge prea usor. Intradevar am eliminat Maramuresul pt ca era super departe si Valea Prahovei pentru ca pe aceasta o puteam vizita aproape oricand. Asa ca am ales Praidul, despre care auzisem ca este foarte frumos ca si zona.

Zis si facut…a venit vremea plecarii. Am ales inceputul lui Septembrie, cand a inceput si scoala si am avut parte de un timp superb. Dimineata si seara a fost racoare, mergea clar un hanorac deasupra, insa ziua super soare si vreme calda.

Recunosc ca drumul spre Praid mi s-a parut infernal. De obicei folosim waze in calatoriile noastre, si acum plecand vineri dupa ora 2, probabil ca aparea foarte aglomerata ruta spre Brasov clasica. Asa ca a ales sa ne ocoleasca, dar sa ne ocoleasca super bine. De la cele 4 ore si jumatate cat trebuia sa facem ne-a arata mai intai 5 ore, apoi 6 si in final cu tot cu oprirea noastra am ajuns sa facem 6 ore si jumatate. Am ajuns super obositi si stresati si nervosi , dupa un drum lung si obositor cu copii agitati in spate.

Cazarea noastra a fost una frumoasa, autentica chiar, la Pensiunea Stefania, aproape de centru. Pensiunea Stefania are 4 margarete si este amenajata cat mai aproape de realitatea timpurilor demult apuse. Acum intradevar depinde si de ce camera nimeriti. Eu nu consider personal ca a noastra a fost cea mai frumoasa, insa am avut ce e drept dupa prima noapte posibilitatea de o schimba, si nu am mai facut-o.

Nu m-am putut bucura asadar de primire pentru ca era obositi, stresati, infometati si infrigurati. Prima impresie a locului nu a fost deloc una buna. In casa era super frig si nici vorba sa faca caldura, ceea nu mi s-a parut ok deloc, mai ales ca avea doi copii mici cu noi, si pentru ca a etaj mai era inca o familie cazata, cu un bebe de un anisor. Macar pentru cel mic sa fi facut un pic de caldura, dar la cum am primit raspunsul la intrebare mi-a fost jena sa mai insist. Acum ce sa mai zic…dna Judith este super draguta si super amabila, dar aici trebuia un picut gandita problema doar pe timp de noapte.

Gazda noastra ne-a primit bucuroasa, desi am venit foarte tarziu, cu o masa calda si o gura de palinca. Prima cine nu m-a impresionat foarte tare, desi cu siguranta a fost pregatita cu mult drag. Si din pacate nici copii nu prea s-au atins de mancarea, ceea pentru mine a fost destul de nasol pentru ca imi faceam probleme mari despre cum va fi acolo sejurul nostru. Cel pe care il speram ca fiind minunat. Am primit niste sarmale moldovenesti, carnaciori si mamaliguta, dar nefiind facute in stilul celor cu care eram noi obisnuiti am zis pas la mancare.

Deabea a doua zi pot spune ca am inceput sa ma bucur de ce era in jurul meu, de pensiune, de minunatiile care sunt stranse aici ca intr-un muzeu, de mancare, de vremea buna, si de mini excursiile ce urmau sa vina.

Micul dejun a fost delicios, si la fel si cele din zilele urmatoare si super incarcat. Mezeluri de buna calitate si toate luate de la o fabricuta locala la circa 50 km de Praid, legume, oua proaspete din gospodarie, cel putin 2 tipuri de branzeturi, vinete / zacusca si zi de zi un gem facut in casa de dna Judith. Toate incununate de o cana de ceai de menta din curte si cafea. Micul dejun a fost in fiecare zi altfel si extrem de indestulator.

Cina de asemenea (exceptand prima seara cum va spuneam) a fost de asemenea delicioasa. Recunosc ca as fi vrut sa va fac poze, dar imi ieseau mereu inchise la culoare datorita luminii din incapere, asa ca am renuntat. Dar pot sa va spun ca deabea ne mai ridicam de la masa pentru ca cina cuprindea o portie generoasa de carnita cu garnitura si la final si un desert dulce pregatit de doamna. Pulpe de pui cu sos de ardei kapia si piure, Pulpa de porc trasa la cuptor in vin rosu si carnati picanti traditionali impreuna cu gogosi sau prajituri cu visine au fost de exemplu un deliciu.

Pensiunea Stefania este un adevarat muzeu, si o sa va las mai jos cateva poze ilustrative cu care o sa va convingeti clar singuri. Si asta nu spun doar eu, ci si cei care promoveaza pensiunea, cat si afisele pe care le mai gasiti prin oras (fara a fi insa afisata si numele pensiunii, ci doar cateva poze cu aceasta). Are o curte extrem de generoasa, cu o mini loc de joaca cu nisip, un balansoar si leagane de lemn, unde copii se pot juca in voie. In plus are 3 zone de relaxare, unde poti servi de exemplu cafeaua de dimineata sau poti face un gratar. Spatiul este suficient de mare sa te poti juca cu mingea, sa alergi in voie ca sa iti consumi bateriile (aici vorbesc despre cel mic). Este adevarat ca la atata curatenie parca imi era si frica sa nu stricam ceva, sa nu rupa vreun copil vreo floare si sa fim certati, incat am stat mereu cu ochii pe ei 🙂

Noi am avut noroc ca am fost cu inca o familie in acelasi timp , familie ce avea o fetita de o varsta similara cu David, asa ca cei doi s-au mai antrenat la cate o partida de sah seara. Pentru ca altfel, fiind si foarte frig, nu prea aveai ce face. Noi singuri cuc in pensiune si afara fiind foarte frig. Nu puteai sta afara mai tarziu de de 21.30 desi eram bine imbracati totusi, poate daca ne antrenam la un sprit:) sau un foc de gratar si nu ne prea venea asa singuri. Nici in camera nu era super placut datorita faptului ca inghetam si trebuia sa stam sub plapumi ca sa ne fie cald. Si oricum nu ne doream sa stam in casa mai mult decat trebuia pentru ca asta puteam face si acasa nu?

Ce am vizitat la Praid?

De vizitat am vizitat cateva chestii interesante si dragute, si o sa va povestesc despre fiecare in parte. Insa pot spune ca nu am reusit sa facem chiar tot ce ne-am propus pentru ca nici nu am vrut sa fim pe fuga, nici sa stam foarte mult timp in masina, ne saturasem deja de drumul spre Praid. Am vrut sa ne bucuram in tihna de cele 3 zile petrecute aici.

In momentul in care am achizitionat pachetul turistic, pe langa cazare, mic dejun si cina pentru toata familia, aveam inclus in pachet si intrarea la salina Praid, cat si un tur ghidat la un atelier de lut de la Corund.

As dori sa va spun inca de la inceput ca desi nu am fost super impresionata de o parte din lucrurile vizitate, m-a uitat cat de bine stiu sa isi vinda “bogatiile”, sau micile lucruri care ii transforma intr-o statiune de atractie turistica. Si de fapt, si acesta este cheia succesului unui orasel mic, aceia de a stii cum sa vanda si un fir de praf si sa te faca sa crezi ca e de aur 🙂 Asta am apreciat si la turci, ca scoateau din piatra seaca orice “obiectiv turistic” nu plateai minim 10 euro ca sa mergi sa le vizitezi. Iar acolo cand ajungeai vedeai poate 3-4 pietre antice si de demult, dar promovate super intens in cultura lor nationala. O sa vedeti si de ce spun asta mai jos.

In prima zi ne-am hotarat sa ii bucuram pe cei mici cu turul la atelierul de lut, apoi sa mergem la muzeul fluturilor.


Atelierul de lut de la Corund


Ghidul nostru turistic, a venit dimineata sa ne ia de la pensiune si sa ne povesteasca putin despre regiune, despre drumul sarii, despre nationalitatea celor din zona, despre cum se extragea sarea pe vremuri etc, urmand ulterior sa mergem la atelier.

Acolo ne-a asteptat un mester olar, local. L-am deranjat putin din treaba, pentru ca tocmai de primise o comanda pentru extern de placute cu “welcome home”, insa ne-a primit tim de un ceas cu zambetul pe buze. Am aflat ca mai sunt foarte putini mesteri olari in zona care sa mai stie acest mestesug, ca nu mai exista nici o scoala in acest moment unde se poate invata aceasta arta, si practic ucenicii mai sunt doar cei din familie, doar acestia mai preiau de la batrani arta olaritului.

Muzeul fluturilor

Muzeul fluturilor este o mica afacere locala ce pare a fo un real succes. O mica, realmente mica , casuta, in care esti la intrare intampinat de un mic loc in care poti servi (inauntru si afara) o cafea, o prajitura, un suc de levantica, sau de trandafir. Un loc super dragut amenajat in care se vand multe produse ce au la baza levantica crescuta intr o mica gradina, chiar langa casuta. Ceai de lavanda, apa de lavanda, cateva produse cosmetice pe baza de lavanda, ciocolata realizata manual, dulciuri, si tot felul de suveniruri unde lavanda e piesa centrala (cani, calendare, magneti, tablouri cu fluturi uscati etc)

Scopul acestui muzeu este colectia de fluturi tropicali, care intradevar sunt minunati. Incaperea este una micuta, delicata, amenajata cu cateva bancute, un mic lac cu pesti in mijloc, si multi fluturi multicolorati care se infrupta din feliile portocale lasate pe ici, pe colo.

Fluturii ajung la crescatori in forma de crisalida si provin din tari sud-africane, africane si asiatice. Sunt tinuti in anumite conditii de temperatura si umiditate intr-o clocitoare, fluturii incep sa iasa din crisalide in cateva zile in functie de specie. Se hranesc cu lichidul fructelor bine coapte, nectarul diferitelor flori.

In casa cu fluturi este o zona in care se pot observa fluturii in stadiu de cocon si informatii despre etapele de dezvoltare.

Pentru noi a fost o incantare si un noroc,pentru ca era ultima zi in care mai era muzeul deschis. De obicei functioneaza in perioada mai – septembrie, si un bilet costa 8 ron.

Siropul de levantica l-am achizitionat de la muzeul fluturilor, impreuna cu un ceai de levantica, iar cana de miere de la domnul ce ne-a introdus in tainele olaritului.


Salina Praid

Salina Praid, desi se zvoneste a fi mare atractie turistica, aerul nu mi s-a parut la fel de intens ca la salina Slanic Prahova. Este mare, cu multe locuri de joaca (gonflabile, jocuri gen mall de entertainment, loc de catarare, topogane si leagane), plus scaune de masaj, mi s-a parut oleaca de kitchareala. Ma asteptam sa ai chestii de facut inauntru insa infara de partea de catarat care era foarte misto, o parte din chestiile de acolo parca nu isi aveau rostul. Din pacate, noi prinzand si povestea asta cu Covidul nu am prea putut sa ne bucuram foarte mult de atmosfera pentru ca eram destul de crizati sa nu puna copii mana pe toate jucariile comune, si sa stam cat mai separati de restul lumii.

Exista si un magazin mic de ceaiuri si produse naturiste foarte misto, cat si un magazin bazat pe levantica si produse din sare. Levantica se pare ca este la mare putere in Praid.

Canionul de sare de la Praid

Muntele de Sare de la Praid este una dintre cele mai spectaculoase zone din Transilvania. Suprafața de 66 hectare a rezervației naturale se află la sud-vest de stațiunea turistică Praid și se suprapune peste domul de sare Muntele de Sare .
Muntele de Sare a ajuns să fie un dom separat datorită pârâului Corund și a activității umane. Aici puteți găsi doline în sare, chei în sare, spălări de versant în sare, izvoare de apă sărată.

Mie personal nu pot spune ca mi-a placut foarte tare aceasta incursiune, cred ca as fi fost mai linistita fara copii. Peste tot vedeam numai pericole, plus ca si copii mi au simtit mie agitatia si erau si ei foarte agitati.

La final, cand am avut un pic de timp liber, am dat si o tura prin Sovata si am ramas placut impresionata de cum arata acum in 2020. Acum vreo 10 ani cand am fost ultima data in trecere, era totul foarte derapanat, aproape in paragina. Clar nu se putea numi statiune turistica si clar nu as fi dorit sa imi iau o cazare acolo. Insa acum , cel putin centrul, era foarte colorat de verdeata, animat, cu multi turisti, multe din spatiile de cazare centrale fusesera renovate si chiar era o placere sa faci o plimbare. La margine de Sovata exista si un mic parc de distractii, Adrenaline Plus Adventure Park, unde poti sa faci un traseu prin copaci cum este de exemplu la Edenland de pe langa Bucuresti, sau poti inchiria o barca sau o hidrobicicleta sa te dai pe lac. Tot aici exista si locuri de cazare, foarte frumos amplasate pe marginea lacului, insa la momentul la care ajunsesem noi din ce am inteles nu erau deschise.

Aici i-am luat lui David o ora de traseu, timp in care m-am bucurat de liniste cand Cezarica a tras un pui de somn.

Ce am mancat bun in Praid?

Masa de pranz am luat-o la un restaurant din centrul orasului numit TELEGY, un restaurant cu mancare buna. Am servit supa de gulas delicioasa (si credeti-ma ca nu e prima data cand mananc; am mai servit si la Oradea, si in plus in familia noastra deja avem doua personaje care o gatesc bine zic eu) si un gulas de fasole. Din pacate nu am mai apucat sa mancam si desertul pentru eram deja ghiftuiti.

In alta zi, vizavi de acest restaurant, am incercat burgerii locali, ca tot ne plac noua destul de tare. Si pentru ca erau multe variante care aveau multe sosuri, si am zis sa luam ceva simplu pentru stomacel, am incercat burgerul clasic cu cartofi prajiti wedges.

Singurul dulce incercat a fost un kurtos colac secuiesc, si pot spune ca a fost cu adevarat bun. Cu siguranta cu totii am mai mancat kurtos, si mai ales cand mergem la mare, insa cel de la Praid a fost mult mai bun. Se vede ca este o specialitate locala.

Una peste alta, Praid este o locatie faina, unde poti petrece cateva zile relaxante. Ar fi fost si mai bine sa fi avut si timp , sa fi fost deschis si in deplina siguranta si strandul sau centrul Spa din oras, sa incercam o jumatate de rasfat. Insa in conditiile actuale nu am avut curaj. Merita vizitat, macar odata in viata, sa vedeti zona, sa cunoasteti oamenii, sa incercati bunatatile locale, sa va bucurati de liniste si oameni calzi:)