Hai sa plecam de aici, baietii sunt altfel, baietii sunt mai rai…..pauza cateva secunde..tu esti altfel,tu esti mai buna! M-am umplut de spume recent si mi s-a urcat sangele rau in cap fix cand am auzit chestia asta, zisa din gura unui tatic de fetita.

Ea, printesa pe tocuri si fusta tutu, se juca nestingherita intr-un parculet, pe o dara de zapada , intr-un parc. Facea ghemotoace de bulgari de zapada si arunca in tasu’, el chinuindu-se sa para entuziasmat de jocul asta pe care il aveau doar ei doi. Si hop apare ca dintr-o boare, gasca cu cele doua puslamale ale mele, Burzoasa si Daddy, cei doi galigani de 6, si respectiv 3 ani, care au reusit prin jocul lor neastamparat sa strice bucuria unei minunate fiinte si gingase ca ea, una din multele printese din lume. Era foarte simplu sa si faca asta presupun. Copii au luat fiecare cate un bat si incercau si ei sa scurme prin movila mititica de zapada. Dar ce sa vezi…probabil de cateva ori au nimerit-o cu cativa stropi de zapada pe Printi”, asa ca tasu’ si-a luat minunatia de mana comentand si uitandu-se cu mare ura in spate spre mine.

Da oameni buni! Mitul este adevarat: baietii sunt altfel decat fetele si depinde fiecare dintre noi cum percepe chestia asta. Daca esti un barbat care ti-ai dorit vreo 5-7 ani sa reusesti sa ai o fata, pentru ca tie iti plac fetele ca si copii, si a durat pana cand Doamne Doamne a reusit sa iti indeplineasca dorinta, e posibil sa ii vezi pe toti ceilalti copii din jurul tau ca fiind niste finite rele si demonice, care sigur ar putea sa o atace pe Printi’ a ta, sau oricum orice baietel care s-ar juca in jurul ei sigur ar reusi sa o deranjeze si sa ii strice jocul cu pustile, sabiile si topoarele inchipuite de el.

De o luna de zile lucrez de acasa, ce e drept part time, si restul zilei mi-l ocup cu cei doi baieti. Dimineata sunt la biroul din balcon, balcon ce tine si de spatiu de depozitare jucarii, si de birou de munca pentru mine, si de spatiu de lucru pentru sotul meu. De la fereastra ma uit pe geam (etajul 9) si nu vad decat blocuri; blocurile vechi, comuniste, reabilitate uratel de primarie acum cativa ani, de un galben murdar. Nu e o imagine super placuta. Mi-as fi dorit o mini casa undeva, oriunde, sa fa vad de la fereastra direct in curte o pajiste de iarba verde crud, si cateva floricele intr-un copac deabea inflorit.

Cum vad eu copii? Cum ar trebui sa isi vada parintii proprii copii?

Se spune ca, copii sunt un dar de la Dumnezeu . In general, cuplurile isi doresc copii, iar copii apar dupa multe incercari si timp de asteptare. Ce nu iti spune prea multa lume este ca nu va fi usor, ci dificil , si uneori chiar foarte dificil. Si asta mai ales daca un parinte este genu “de cariera”, sau “are afacerea sa proprie”, sau daca cel putin unul din copilasi este unul “special”.  In momentul in care sunt doi parinti care se implica si doar un singur copilas e destul de bine, parintii se pot completa unul pe celalalt si intregii echipa de joaca. Insa cand un element lipseste, sau deja schimbam numarul de copii, situatia devine mai complicata.

In general copii nu sunt rai. Sunt agitati, sunt plictisiti, se simt singuri. Sunt lucruri care se pot regla prin atentia si implicarea parintilor. Se pot identifica elemente rautacioase la copii, in general da la baieti (dar asta nu exclude fetele neaparat), si asta pentru ca in general lor le plac jocurile mai violente. Le place sa se boxeze, sa se lupte inarmati de sabii, de pusti. Au din pacate si ca referinta multe desene animate care sa ii “instige” la actiuni usor violente.

Multe desene animate de pe canalele tv sunt violente si copii se inspira din ele, si gasesc eroi preferati si incearca sa ii imite.

In unele momente si mie mi se pare ca ai mei sunt rautaciosi, si asta prin prisma faptului ca se bat intre ei. De cele mai multe ori nu cred ca isi dau seama ca se pot rani unul pe celalalt, chiar daca le-am mai explicat acest lucru de peste 100 de mii de ori pana acum. Acum pare ca inteleg, peste doua ore o luam de la capat.

Fiecare dintre ei vrea sa isi marcheze autoritatea, sa fie mai tare. Acum se bat, acum se impaca. Uneori plang, alteori se iau in brate si isi dau pupici. Dimineata se trezesc imbratisati si se iubaresc, seara se culca suparati spunand care pe care a mai lovit, si care e suparat pe care. Deci e o lupta continua.

Am ajuns la concluzia ca, cu cearta nu rezolv nimic. Am citit n discutii, n exemple, n informatii de la psihologi, chiar si recent o carte, toate ca sa incerc sa inteleg copii mici, sa inteleg baietii. Pana la urma tot vorba buna ajuta cel mai mult in rezolvarea conflictelor si atunci cand nu merge, atragerea atentiei de la problema respectiva si redirectionarea ei catre altceva este una din metodele utile si bune. Si constant existenta unei ocupatii captivante pentru ei  Si aici fiecare parinte este menit sa incerce tot ce se poate. Pentru ca nu exista aceleasi activitati de succes pentru toti copii.

Psihologii spun ca orice modificare negativa in comportamentul unui copil este data intotdeuna de o modificare survenita in interiorul familiei. Schimbarea poate interveni usor, data de schimbarea programului unui parinte la servici, parinte ce obisnuia sa stea destul de mult cu copilul; schimbarea scolii sau a gradinitei; o neintelegere cu un copil la scoala; neintelegerea dintre copil – educator/invatator; sentimentele de abandon pe care le poate resimti copilul fata de un parinte la un moment dat. Toate pot schimba comportamentul unui copil si putem crede ca acesta este rau, rautacios. Insa multe se pot rezolva doar prin simple discutii cu copilul prin care acesta sa isi exprime temerile, iar parintele sa il asculte si sa ii vina in intampinare cu solutii, cu dragoste si intelegere.

Nu vreau eu sa fie psihologul  casei, nici pe departe. Nu ma pricep foarte bine la asta, insa incerc sa scriu din experienta.

Copii nu trebuie sa fie considerati ca fiind rai. Copii trebuie incurajati sa fie buni, trebuie incurajati sa fie empatici, trebuie incurajati sa ajute, sa ii inteleaga pe cei din jurul lor (asa cum pot specific varstei). Iar atunci cand poate apar elemente de violenta, de rautate, trebuie gasita cauza lor si tratata de la “radacina”. Multi copii fac asta ca si egoism, frica ca le ocupa fratele mai mic locul in inima mamei, ca acela va primi mai multa atentie, mai multa dragoste. Altii doar ca sa se afirme si sa caute mai mult interesul parintilor fata de el.  Altii se comporta acasa intr-un fel, iar la scoala/gradinita altfel. Acasa pot fi “sfinti”, iar in societate niste mici “diavolici”, sau invers. Toate sunt posibile. Insa pana sa ii catalogam pe copii ca fiind rai sau buni, mai intai ar trebui sa le cunoastem personalitatea, familia, antecedentele, sa intelegem poate de ce se comporta intr un anumit fel.

Ca tot suntem in perioada de urgenta si stam foarte mult timp cu copii acasa, uneori sunt convinsa ca fiecare dintre noi o cam ia razna. La propriu. Nu imi dau seama cat de stresati devin parintii cu doar un copil, si acela mic, dar va zic sigur ca statul acasa zi de zi, cu doi copii micuti, si mai ales baieti, nu e intotdeuna usor. Nu neaparat pentru ca sunt rai , ca tot despre asta vroiam sa scriu in acest articol, ci despre faptul ca baietii au nevoie de spatiu ca sa alerge, sa isi consume energia. Baietii nu se multumesc doar cu pictat, desenat, lipit, facut braterele din margelute, jucatul cu papusele si asa mai departe. Baietii, in general, (pentru ca sunt si fete energice si cu foarte foarte multa imaginatie apropiata de cea masculina) au mai multa energie de consumat decat fetele. Si este clar demonstrat ca nu pot sta la fel de mult ca si fetele pe o activitate gen “scolariceasca”, “ specifica gradinitei” etc. Nu ca nu ma jucam si inainte cu ai mei, insa acum am si mai mult timp de umplut numai in casa. Si pot sa va zic clar: cheia succesului cu baietii este sa ii tii mereu ocupati, in priza, entuzismati de ceva, pentru ca altfel ii pierzi repede si se cufunda in tableta sau desene animate. Cine nu are tableta sigur are desene pe televizor, sau mai fura telefonul parintelui. Si ce pare ok, adica ca “ se uita safe o ora la niste desene controlate de parinte” , usor usor ajunga sa devina 3 ore si cu acces la ceva ce sigur nu i-ar placea parintelui.

Am incercat si eu sa le fac cumva un program zilnic in care sa pictam cu tempera uneori, alteori sa decupam si sa lipim, sa facem o creatie proprie din ce elemente avem (carton, foi colorate, paste pictate, bete de inghetata, diverse buline, vata etc) , sa facem parfum din flori proaspete, tot la chestii fizice am ajuns. Si cumva acestea li s-au parut cele mai interesante. Ne-am batut cu sabii create din tot felul de obiecte de joaca, ne-am jucat fata ‘scunselea, ‘prinselea, de-a hotii si politistii, am facut trasee cu obstacole din ce aveam in casa, ne-am jucat fotbal, am facut baloane de sapun, ne-am folosit sculele sa “reparam chestii prin casa”, ne-am luat trusa de doctor si ne-am jucat pe roluri, ne-am inchipuit ca suntem dragoni, catelusi si alte oratanii. Multe jocuri au fost bazate doar pe alergat, de scos tot felul de sunete care mai de care si practic de eliberare a energiei. Binenteles ca in nici una din zile nu am reusit sa stau drepti pana la capat si am capitulate mult mai repede decat ei, insa pot spune ca am incercat sa imi dau silinta.

Nu merge zi de zi treaba asta pentru mine pentru ca , ca si altii, uneori simt ca nu am energie si chef de prea mare lucru; si in plus, fiind o diferenta considerabila intre cei doi ai mei, nu prea au multe interese comune.

Unul vrea sa se joace cu lego cu piese mici, altul le baga in gura. Pass…

Unul vrea sa se joace un joc cu carti sau elemente cartonate, altul le striveste si le strica. Pass si asta…

Unul vrea la desene cu Scooby do, altul vrea la lemmings…

Unul vrea sa alerge, altul vrea sa deseneze si are nevoie sa fie supravegheat ca sa nu murdareasca totul in jur…

Unul vrea sa ii faca mamei pe plac si sa incerce sa faca o fisa pentru scoala, altul vine si ii coloreaza hartia….

Unul vrea nu stiu ce joc, iar cu celalalt ma trezesc ca incepe din senin sa arunce cu obiecte…ceea ce este absolut neplacut si un pic dificil de gestionat uneori.

Deci provocari sunt la tot pasul si uneori nici mie nu imi iese sa le tin pe toate in frau, chiar daca am ajutor.

Perioada in care ne aflam o privesc in mod personal ca pe un lucru bun. Este o perioada buna sa facem lucrurile pe care le tot amanam prin casa, este o perioada in care putem sta mult mai mult cu familia si mai ales cu copii nostrii care au nevoie de orice moment impreuna. De cele mai multe ori simplu fapt ca mancam impreuna la masa sau ca ne uitam impreuna la desene rontaind floricele calde, poate face diferenta. Dorul de parinti este mare atunci cand acestia sunt la servici, si de multe ori ne prindem urechile imediat ce ajungem acasa in pregatirea mesei, in micile discutii de peste zi, incat la ora 8 seara suntem deja super obositi si nu mai avem un prea mare chef sa ne jucam si cu cei mici. Uite acum este acel moment bun, in care sa ne schimbam putin prioritatile, macar pentru o perioada scurta de timp, si sa le acordam lor mai mult timp si mai multa atentie.

In poza sunt cei doi puradei ai mei, aia “raii” de care zicea nenea de la inceputul articolului, in dimineata asta, incercand sa faca skanderberg 🙂

Cum poti sa spui ca sunt rai fata de fete cand ii vezi dimineata tinandu-se in brate dupa ce se trezesc? Este primul lucru care il fac, si a devenit o rutina de cand stam acasa din cauza Covid-19. David, cel mare, deja este suparat daca Cezar, cel mic, nu ii da o imbratisare de dimineata. Nu se joaca nimic impreuna pana cand nu exista aceasta mica legatura emotionala efectuata, lucru care ma bucura foarte mult sincer.

Asa cum va spuneam si mai sus, e mine ma bucura cumva statul acesta acasa. Da, este foarte adevarat ca ducem cu totii lipsa miscarii, a plimbarilor prin parc, a locurilor de joaca, picnicurile sau gratarele cu prietenii (alea multe sau putine), ducem dorul libertatii de a face ce ne dorim, nu de a fi ingraditi. Unii poate duc dorul de a se duce in plin trafic la birou zi de zi, altii duc dorul pauzelor prelungite cu colegii la cafea si tigari, si stiu ca foarte multi sunt intr-un mare impas acum. Este adevarat ca eu lucrez de acasa in acesta perioada, si la fel de adevarat ca am in prima partea a zilei un ajutor de la bunica picilor, insa cred cu tarie ca ar trebui sa vedem mai mult partea buna a lucrurilor. Putem sta mult mai mult cu familia noastra, si aici ma refer la proprii copii. Putem manca impreuna micul dejun, pranzul. Putem sa ne luam pauze si sa le oferim lor timpul nostru liber, nu altora. Si simplu fapt ca citim o carte impreuna, ca ne uitam la desene, ca ne alergem 15 min prin casa, poate conta in ochii celor mici ca timp petrecut impreuna. So…haideti sa ii privim pe toti ca la inceput mereu, cu speranta, cu incredere si mai ales cu multa iubire. Si fim cu totii bine!