Sunt o fata nascuta si crescuta la Bucuresti. Nu am avut norocul sa am bunici la tara unde sa pot merge vara in vacanta. Nu regret neaparat, dar cred ca era fain sa am ceva amintiri din copilarie de pe ulitele vreunui satuc, sa stiu cum se mulge o vaca sau sa merg la cules de ciuperci, macar in joaca.

Prima mea experienta cu *la tara* a fost atunci cand aveam vreo 22 de ani. Destul de tarziu ar putea spune unii, recunosc. Si poate ca nu venea acel moment niciodata, daca nu imi cunosteam actualul sot, care a vrut sa ma duca pe meleagurile copilariei sale fericite, la scurt timp dupa ce ne-am cunoscut. Am auzit povesti frumose, in nenumarate randuri, despre cum erau verile la *tara* lui, alaturi de bunica mult iubita si alaturi de copii de pe ulita. Ma fermecau uneori, pentru ca eu nu aveam astfel de amintiri placute. Nefiind obisnuita cu viata la tara, cred ca aveam prea multe pretentii atunci cand am venit prima data aici, in Bihor. Nu aveam nici conditiile de acasa, nu eram obisnuita nici cu strigatul cocosului dimineata, nici cu stilul de aici. Aproape totul m-a frapat la prima vizita. Unele in bine, altele in rau. Nu mi-as inchipui vreodata viata mea la tara, permanent. Nu ma vad avand grija de animale, de pasari, ducandu-ma pe camp la arat sau la cules, nu ma vad asudand muncind pamantul. Indiferent de ce conditii as avea la tara. Unii oamenii sunt nascuti pentru asta, sau se obisnuiesc de mici, fiind nascuti si crescuti la tara. Altii nu. Poate si de aceea unii pleaca la oras, nu doar din cauza conditiilor financiare mai bune.

Ce mi-a placut tare mult prima data cand am venit a fost cerul senin si plin de stele, un cer pe care doar aici puteam sa il vad. Si racoarea de cu seara de care ma bucuram zi de zi atunci cand ne faceam plimbarea pana in aproape in miez de noapte.

Insa viata la tara e frumoasa, daca vii pentru un timp limitat, continuu, sa zicem maxim o luna pe an, vara. Unii au bunici la tara si merg saptamanal, sau lunar. Si asta e o varianta buna. La tara e frumos pentru copii. Mi se pare o varianta foarte buna atunci cand ai copii mici, pentru ca aici pot experimenta tot felul de lucruri pe care nu le pot face in capitala, pot fi lasati mult mai liber, si cred ca ajung sa cunoasca multe lucruri interesante.

Si pe Cezar, si pe David i-am adus inca din primul an de viata la tara. Au avut nevoie de vreo 4-5 zile ca sa obisnuiasca cu casa, cu locul, cu oamenii noi, cu stilul de viata pe care il avem aici, insa ulterior cand s-au acomodat le-a prins foarte bine sa stea aproape toata ziua in curte, in aer curat si liber.

Aici unde venim noi e un mic satuc, fara mijloace de transport in comun, fara farmacii, banci, magazine. Singurele magazine din sat sunt cele 3 ABC-uri cu cateva produse de baza, si in plus mai exista o gradinita pentru copii din sat. Practic, daca ai nevoie de ceva sau ai o urgenta trebuie sa mergi in cea mai apropiata comuna pentru a face aprovizionarea cu cele necesare. Satul este linistit de cele mai multe ori. Uneori nu auzi nici un zgomot, alteori auzi o drujba sau o motocoasa, alteori vreun caine ratacit. S-au dus si zilele in care vacile plecau dimineata la pascut si veneau seara. Multi au plecat prin strainatate ca sa aiba un trai mai bun, dar s-au dus si vremurile de joaca a copiilor de alta data.

Dar hai sa va zic ce am reusit noi sa facem cu copii pe la tara, poate va dau si voua ceva idei. Sau poate imi dati voi idei si data viitoare cand vin pot face eu lucruri noi cu cei doi pitici in dotare.

Activitati in aer liber la tara

Piscina. Indiferent ca vorbim despre o piscina gonflabila de apa, de o piscina profesionala sau de o simpla cadita umpluta cu apa, distractia cu apa este intotdeuna cea mai buna distractie pentru ai mei. In fiecare zi, cand a fost frumos afara, pe la orele pranzului, le-am oferit posibilitatea de a distra stropind, alergand prin apa sau jucandu-se cu jucariile care se pretau a fi udate.

Pictura. Din lipsa de idei, am cumparat tempera, pensule si foi mari albe, pe care le-am infipt cu niste pioneze in usa bucatariei de vara, si le-am lasat libertatea de a desena tot ce le pofteste inima, fara a tine cont ca se murdaresc pe ei, sau pe jos.

Spartul de alune a fost o distractie doar pentru David, fiind cel mai mare, si fiind capabil sa tina un ciocan in mana si sa sparga alunele de padure. Am primit intr-o zi intr-o punguta ceva alune de padure si pentru ca stiam ca ii plac tare mult, dar si pentru ca isi doreste mult de tot sa faca cat mai multe lucruri singur, ca un baiat mare, i-am aratat ce are de facut pentru a scoate aluna din coaja, si a urmat vreo ora in care doar asta a facut.

Deci spartul de alune de padure sau de nuci ar putea fi o distractie, periodica, prin care cel mic obtine prin munca proprie ceva ce isi dorese, iar voi va puteti relaxa un picut pe langa el, doar supraveghind-ul.

Foc in aer liber, pentru gratar sau doar pentru amuzament. Sa ne intelegem de la inceput: eu nu zic sa va lasati copii sa faca un foc, doamne fereste! Al meu chiar are arsura de gradul II la o mana, deci clar nu recomand si nu sunt de acord ca un copil sa se joace cu focul. Dar un adult de exemplu poate sa faca focul, iar copilul il poate ajuta sa aduca lemne/surcele pentru foc, iar ulterior poate acorda un minim de ajutor in pregatirea preparatelor pentru gratar/masa, asa cum poate un copil binenteles. Satisfactia de a face foc in aer liber este pentru multi copii un prilej de bucurie, si mai ales daca vorbim de un copil care locuieste la oras, la bloc, si vede doar prin desene animate asa ceva de obicei.

Culesul de fructe. Fie ca vorbim de pomi fructiferi (meri, peri de exemplu), sau ca vorbim de vie sau cules de fructe de padure, din nou le putem face copiilor o activitate interesanta. Culesul nu este chiar un lucru usor, insa daca e luat ca si o activitate sporadica, in care sa spunem ca ne punem pe treaba si culegem doar pentru consumul propriu 2-3 kg de fructe, ar fi ceva practic si util, si in plus ne pot tine copii ocupati. Putem sa facem concurs cu cine alege cele mai coapte fructe, sau cele mai frumoase ca sa dam un imbold de mobilizare. In general, copiilor le plac concursurile si intra destul de repede in competitie, doar ca sa fie ei cei castigatori la final.

Hranirea animalelor. De ceva vreme, David ma tot bate la cap si imi spune ca isi doreste mult de tot sa aiba si el un animal de companie, oricare ar fi acela. Intradevar si-ar dori mai degraba un catelus, o broasca testoasa sau un hamster. Dar cum locuim intr-un apartament mic de bloc, spatiul nu imi permite nici un fel de achizitie in acest domeniu. In plus, ma tot gandesc cine va curata dupa bietul animal, pentru ca, cu siguranta nu as fi eu! Am avut tot felul de animalute cand am fost mica, si toate ramaneau intr=un fel sau altul in sarcina mamei. Eu doar ma uitam la ele si cam atat. Si eram mult mai mare decat David.

La tara insa, David a avut ocazia sa vada de aproape tot felul de animale. Ne-am folosit de orice prilej pentru a face vizite vecinilor din sat si asa a reusit sa vada vacile, porcii, caii (pe care i-a si mangaiat), ratele si micii pui de gaina. A putut sa vada cum se hranesc animalele, unde stau si practic ce presupune cresterea lor, in viata reala. Copii nu au participat activ la hranire, ci doar au stat pe langa pentru ca erau activitati de oameni mari. Doar puii de gaina au putut sa ii hraneasca, pentru ca erau in cusca lor si le-au aruncat pasat de malai si grau printre gratiile custii.

In plus, am avut vreo saptamana in testare un pui de gaina in curtea proprie. Noroc ca fusese un pui crescut pentru carne, si era cam tolomac. Statea toata ziua si manca doar cand ii puneai ceva fix in fata. Nu alerga prin curte, nici nu aveai nevoie sa te ingrijorezi unde este, pentru ca unde il puneai acolo statea. Dupa cateva zile, dupa ce ai mei au prins ceva curaj, l-au inghiontit pe bietul pui de numai stia de el. Aproape ca nu mai stia in ce colt sa se bage doar doar ca sa scape de nazdravanii copii. I-au dat mancare si apa, l-au indragit, dar si tare l-au chinuit. Mi-a fost clar cu ocazia asta ca nici nu ar fi pregatit pentru vreun animalut, daca cumva eram in cumpana, pentru ca sigur l-ar necaji toata ziulica.

Cam acestea au fost activitatile noastre de vara aceasta, la tara. Puteam mai mult? Poate. Insa am incercat sa mai strecor printre ele si plimbari, joaca clasica cu copii vecinilor, sau activitati din carticele noastre de acasa, ca sa imbit utilul cu placutul. Insa clar, cele doua saptamani de vacanta aici au trecut destul de repede, iar impresia generala a fost buna, cu intentie de a mai sta o perioada. Se pare ca le-a placut aerul, faptul ca au putut sta in curte toata ziua, faptul ca nu au fost la fel de ingraditi ca acasa ca sa nu deranjeze prea tare vecinii si faptul ca au putut vedea si face lucruri noi.

Astept sa imi impartasiti si experienta voastra cu cei mici la tara, si poate sa ma inspir si eu pentru data viitoare. Iar la final, va las si cateva poze cu satucul nostru.

Cu drag,
Cristina