Buna dimineata va spun de pe meleagurile Bihorului. Sunt in vacanta in locul in care a copilarit sotul meu, in locul care ii aduce cel mai des amintiri din copilarie. Cele mai frumoase si vii amintiri alaturi de bunica sa si copii de pe ulita.
Sunt in vacanta si cu cei doi copii ai nostri si am plecat de acasa cu portbagajul plin de am crezut ca mut jumate de casa aici. Asa mi-a venit ideea sa scriu despre cumparaturile pe care le fac pentru cei mici, despre nevoile care le au acum in perioada acuta de crestere. Inainte, cand nu eram mama, nu imi dadeam seama exact cu ce se confrunta un parinte atunci cand are un copil mic, darmite cand are doi! Auzisem de la putinii mei prieteni ca trebuie sa cumpar des haine si incaltari, unii ziceau si de jucarii, dar credeam ca exagereaza sau ca de fapt sunt copii lor mai rafatati si nevoile sunt un pic *umflate* ca sa spun asa.
Dupa ce a venit pe lume primul nostru copil, nu am cumparat multe lucruri pentru ca deja primisem o parte din ele, iar unele am optat sa le imprumut. Asa ca primul an de viata a fost relativ usor. Insa, dupa aceea am dat de greu. Incepand cu perioada in care David a facut cam 2 anisori, au inceput cumparaturile la greu legate de haine, incaltaminte, jucarii, distractiile de afara etc. Apoi, dupa ce a venit si micul Cezar in viata noastra, lucrurile s-au dublat pe toate partile. Uite mai jos o mica lista cu cele mai cumparate lucruri pentru copii.
Cele mai des cumparate lucruri atunci cand ai copii
Haine
Hainele mi s-au parut cea mai mica problema. Si spun asta pentru ca am avut norocul de a primi multe din ele. Cand a fost David mic am imprumutat de la nasa lui multe hainute, si in plus am primit de la bunici si la rude. O sa vedeti (pentru cei care deabea acum urmeaza sa devina parinti pentru prima data) ca la primul copil, in primul an, veti primi multe hainute, de la rude si prieteni, unele pe care poate nici nu va apuca sa le poarte decat o data. Hainutele le-am pastrat si le-am putut folosi cu succes si pentru cel de-al doilea copil. Pentru Cezar am cumparat foarte putine lucruri, si mai mult ca sa am cateva noi si curate pentru momentele cand mergem undeva in vizita de exemplu. In rest, absolut tot ce a ramas mic de la fratiorul sau le-am refolosit si ne-au scutit de multe cheltuieli pe aceasta parte.
Acum, cand David este mai mare, de obicei ii cumpar hainute in avans, putin mai mari, si tot timpul cand sunt in magazine reduceri. Incerc sa iau firme bune, cum ar fi Benetton, Next, All for kids, Zara, si nu pentru ca sunt mai faine neaparat, dar pentru ca si-au dovedit rezistenta in timp la spalare, la frecare, culorile sunt mai rezistente si hainele isi pastreaza calitatile mai mult timp. In plus, daca aveti copii cu varste diferite si cumparati culori universale, clar se pot folosi de ambii copii (un exemplu bun ar fi gecile, vestele de blugi, de fas, treningurile).
Oricum, bugetul pentru haine trebuie sa existe, pentru ca in primul an de viata al copilului veti cumpara hainute cam la doua luni de zile. Ulterior, cand acesta va creste, veti cumpara cam la sase luni de zile, in functie de sezon. Nu o sa ma leg de sume pentru ca depinde de la familie la familie acest lucru, insa va recomand sa le cumparati cand aveti ocazia la reduceri, pentru ca de cele mai multe ori nu vor rezista sa fie *ca noi* nici macar o saptamana.
Iar dupa ce Cezar a crescut si hainutele au ramas mici, le-am triat, si le-am donat altor copii mai mici sa le foloseasca.
Incaltaminte
Legat de incaltaminte, e un pic mai dificil. Talpa creste foarte repede in primii 2-3 ani ai copilului, si uneori o sa fiti nevoiti sa schimbati incaltarile si la 3 luni. Bine ar fi sa luati doar incaltaminte de piele, care incepe ca si pret de pe la 100 – 120 ron perechea, sa fie moi, usor de incaltat (cu arici), sa ajute mersul barefoot. Sunt multe companii romanesti in voga acum care fac pe comanda, manual acest tip de incaltari. Numai ca preturile sunt cam piperate, in jur de 180 – 230 ron bucata. Poate o sa spuneti ca merita, ca un singur copil aveti, dar nu uitati ca nu ii va purta mai mult de 3 – 4 luni. Sunt si firme romanesti care fac in masa produse bune, la preturi mai mici, insa trebuie sa stiti de unde sa cumparati.
Nu voi intra in detalii legate de tipul de incaltari, pentru ca sunt multe discutii legate de cum era pe vremuri, despre cum copii trebuiau sa poarte de mici ghetute mai inalte, sa le tina gleznele. Acum ortopezii nostrii sunt impartiti in doua categorii, cei care gandesc dupa metoda veche, si cei care spun ca copii trebuie lasati lejer, cat mai desculti, ca nu le trebuie incaltaminte speciala, incaltaminte ortopedica etc, cel putin nu pana pe la 3-4 anisori, si atunci doar daca apar probleme cu modul in care copilul calca, daca il dor talpile etc.
Se spune ca incaltamintea nu este bine sa o dati de la un copil la altul, pentru ca primul deja a deformat-o in functie de forma piciorului sau. In plus, nici nu ar fi prea igienic. Insa aici este optiunea fiecarui parinte. Eu am ales sa ii cumpar de exemplu lui Cezar incaltaminte noua acum cat este mic si este inca la primii pasi, pentru ca nu se putea descurca cu incaltamintea pastrata de la fratele sau mai mare. Asta pentru ca el nu merge inca, ca si copii de varsta sa. Dar pe viitor, voi pastra incaltamintea care ramane de la David in stare buna si o voi folosi si pentru el.
Scutece si servetele umede
In general copii reusesc sa renunte la scutece intre varsta de 2 si 3 ani. Desigur, sunt cazuri in care copii sunt pregatiti mai repede de 2 anisori sa treaca la olita, insa parerea mea este ca sunt cazuri mai rare. De asemenea, sunt si copii care renunta la scutec dupa 3 anisori. Fie ca nu vor, fie ca nu sunt pregatiti, fie ca au o problema neurologica si sunt un pic in intarziere fata de ceilalti copii, se mai intampla si acest lucru. Nu trebuie sa va panicati, fiecare va face acest lucru in ritmul lor. Asa se spune, dar chiar asa si este. Copilul trebuie sa si fie pregatit neurologic pentru a face acest lucru, si uneori sa aiba si un mic stimulent. Fie ca este invatat la gradinita, alaturi de ceilalti copii, fie ca il vede pe fratiorul mai mare facand asta si poate i se pare interesant.
Iar servetele umede nu sunt o avere, insa se consuma minim un pachet pe saptamana, si sunt intradevar printre cele mai cumparate produse.
Trebuie sa fiti pregatiti oricum ar fi copilul vostru pana atunci, pentru va veti cumpara oricum o cantitate considerabila de pampersi lunar. Eu de exemplu cumpar cate un bax mare de pampersi (circa 170 buc) celui mic (care are acum un an si opt luni) si ii ajunge cam o luna si jumatate. In medie, in bebelus, consuma intre 8 si 10 pampers pe zi, iar un copil mai mare intre 5 si 8 pampers pe zi. Depinde cate lichide bea, cate scaune are, si pana la urma cat de *murdar* doriti sa il lasati. Eu nu il schimb nici chiar la fiecare pisu pisu, dar nici nu il pot lasa cu un pampers ud si umflat nu stiu cate ore, din dorinta de a economisi 2 pampersi pe zi. Un astfel de bax il cumpar de obicei de pe Emag sau uneori si de la Bebe Tei si o bucata de pampers ajunge in general cam la 0.90 ron. Nu pare mult, dar la final de luna suma se strange:)
Jucarii
Uau, asta pare partea cea mai dureroasa. Jucariile! Nu ajung in veci! David cere zilnic cate o jucarie. Pentru el cumparatul de jucarii e ca si cumparatul de paine. Si nu! Nu l-am invatat noi asa. Pentru el jucarie nu conteaza daca costa 5 ron sau 200 ron, jucarie sa fie. Si am constatat ca uneori jucariile ieftine, prostiile pe care le gasiti prin toate parcurile de exemplu, i se par mai interesante decat cele scumpe. Am cumparat multe, dar chiar multe jucarii pe parcursul timpului. Multe le-au stricat si banii au fost aruncati la gunoi. Multe le-am tinut in casa degeaba pentru ca nu au dovedit deloc interes ( cum sunt de exemplu plusurile).
Multe jucarii le-am donat. Da, le-am donat la centre de recuperare medicala, fie in scop propriu, fie ca si donatie catre alti copii saraci. In scop propriu pentru ca de exemplu centrul unde am facut deja mai bine de un an de zile kinetoterapie cu Cezar nu aveau jucarii pentru a tine ocupati un pic copii mici care nu vroiau sa faca exercitii. Am donat jucarii care sa ajute copii la exercitiile dedicate dezvoltarii motricitatii fine, grosiere, jucarii pe care kinetoterapeutii le-au adaptat exercitiilor pe care le fac cu copii. Am ales sa fac asta in loc de a le da cunostiintelor, pentru ca oricum cei din urma cumpara si primesc jucarii noi, iar unii copii provin din familii defavorizate si nu isi permit jucarii de cele mai multe ori.
Medicamente
Uau, la subiectul asta nici nu pot sa fac un calcul macar cat de cat cu cat am bagat prin farmacii de cate ori copii au fost bolnavi. Nu a existat raceala fara minim 100 ron la farmacie, de multe ori suma ridicandu-se la 150 – 170 ron per raceala. Ajunsesem la un moment dat sa cumpar in avans doar ca sa le am in casa si la momentul respectiv sa nu mai dau toata suma o data. Deabea dupa ce David a facut 3 ani de zile am aflat ca unele medicamente le pot lua gratuit, sau compensat prin medicul de familie. Deabea dupa aceea, partea aceasta cu medicamentele a parut mult mai usoara.
Insa sincer va spun ca am in casa mereu o mica farmacie, siropuri si supozitoare pentru temperatura, antibiotice , sprayuri pentru gat, siropuri de tuse, picaturi de nas, probiotice. Le folosesc mereu cu recomandarea medicului, insa mi-a fost super util sa le am in casa mereu, pentru ca nu stiu cum se face dar mereu se pare ca se imbolnavesc cand e weekend, noapte sau vreo sarbatoare.
Distractiile de afara
Desi, nu intra la o anumite categorie de produse, nu putem sa nu amintim ca de fiecare data cand iesim cu copii in parc cheltuim bani. Fie ca aducem de acasa fructe, un sandwich, o punga de pufuleti, o sticla de apa, mereu se va gasi ceva interesant in parc de cumparat. Fie vad pe la altii si o parte din doleante tot incercam sa le indeplinim.
Legat de partea aceasta, va spun sincer ca nu sunt adepta locurilor de joaca cu bani. Incerc sa il duc pe David acolo (pentru ca momentan doar el are voie datorita varstei) destul de rar, pentru ca mi se pare scump. Scump pentru ca nu il tin toata ziua acolo, ci 2-3 ore maxim, cat am nevoie sa imi fac cumparaturile in liniste. Insa, uneori tind sa adopt si aceasta varianta pentru ca nu am cu cine sa il las acasa, sau pentru ca in saptamana respectiva am epuizat variantele de joaca disponibile prin casa si prin parcul din spatele blocului. Sa ne intelegem: David merge cam o data pe luna pe un loc de joaca cu bani intr-un spatiu inchis, uneori poate mai rar. De obicei se intampla cand ploua, cand e frig afara si practic nu prea are ce sa faca in casa. Uneori mai merge si la spatiul de joaca de la Ikea, daca avem noi treaba pe acolo. La Ikea de exemplu copii pot fi lasati maxim o ora la locul de joaca, fiind supravegheati de 2-3 persoane, gratuit. La un loc de joaca in mod normal preturile variaza intre 30 si 50 ron in functie de zi si locatie, insa copilul are acces toata ziua la locul de joaca. Il puteti scoate ca sa manance, dar in schimb are la dispozitie timp suficient pentru a se distra alaturi de copii, de jucariile din spatiile respective, de personalul care ii supravegheaza.
In rest, parcurile din Bucuresti sunt multe si au suficiente locuri de joaca pentru a fi luate prin rotatie.
Prin parcuri noi alegem de obicei sa mergem cu bicicleta, sa mergem la locurile de joaca publice, si uneori mai dam cate o tura pe la masinutele electrice si pe la masinutele pentru copii mici (da, e adevarat, si mie mi se par complet inutile). Parcurile sunt pline de tot felul de *distractii* menite sa atraga copii, dar te lasa lefter intr-un weekend daca le frecventezi pe toate. Asa ca e bine sa stabilesti de acasa impreuna cu copilul cateva reguli de baza legate de jocurile unde va avea voie sa mearga, sa ii lasi optiunea de a alege 2-3 variante singur, in functie de bugetul vostru. In plus, sa te asiguri ca iei de acasa macar cateva din lucrurile de care va avea nevoie in parc, cum ar fi apa si o mica gustare bazata poate pe ceva fructe si cativa biscuiti.
Cam astea sunt pe lista mea, cele mai cumparate produse de cand am copii mici. Cine spune ca unde e unul creste si al doilea, si al treilea….credeti-ma ca nu e chiar asa. Daca iti doresti sa le oferi cat se poate o viata buna trebuie sa ii imbraci, sa ii incalti, sa fie curati, nu sleampati si neingrijiti. Ai nevoie sa ii duci la o gradinita buna, la o scoala buna. Trebuie sa le cumperi jucarii care sa le stimuleze inteligenta si creativitatea, nu toti spidermanii de plastic din parc si masinutele care emit sunete groaznice pe baza de baterii. Trebuie sa te ocupi de copilul tau, sa cumperi carti, jucarii, cu care sa poti exersa litere, cifre, matematica, produse cu care sa te poti juca frumos si mai ales inteligent cu copilul tau. Si da, toate produsele bune si de calitate, sunt scumpe.
In opinia mea, a creste un copil nu este usor, si nici ieftin. Nu vorbesc aici despre concedii prin tari straine, nu vorbesc de haine de firma, nu vorbesc despre tablete si telefoane smartphone. Vorbesc despre produsele pe care poti si ar cam trebui sa le ai pentru a creste un copil frumos, cu care sa ii poti dezvolta inteligenta in paralel cu ce face la gradi si apoi la scoala. A creste un copil insemna schimbarea modului de viata. Iti schimba uneori perspectiva asupra vietii, cum a fost Cezar pentru noi. Este greu, dar si frumos. Ai zile bune, dar si zile in care iti vine sa iti smulgi parul din cap. Nici o mama nu are toate zilele perfecte, sa fim seriosi. Dar un copil iti completeaza familia. Te face sa nu mai fii egoist, si sa te gandesti mai mult si la ceilalti, nu doar la sine. Un copil inseamna responsabilitate, fata de tine, fata de el, fata de viitorul familiei. De aceea, trebuie sa incercam pe cat posibil sa ii oferim ce putem, sa ii asiguram o viata cat mai buna, pentru in viitor cand si el va fi mare, va fi cumva o realizare personala a noastra.
Iustina
Uitasem de pamperşi. Pe ăia s-au scurs o mulțime de bani.
Locurile de joacă sunt mari consumatoare de buget și nu rămâne nimic fizic in urmă, care să poată fi dat mai departe altora. Mai se schimbă și ceva răceli pe acolo 🙂